La pervazul ferestrei din camera ta e un peisaj bland, care inspira tinerete si prospetime. Acolo tii o parte din carti. Am frunzarit titlurile pana cand am gasit, din intamplare, cartea. O avalansa de sentimente intense si contradictorii. Pana la urma, am decis sa vad singura despre ce e vorba. Nu ti-am explicat, pentru ca mi-era teama sa nu pornesc o cearta fara sens, una din acelea care ne-au erodat fara sa duca nici unde. Am furat cartea. Am sterpelit-o, am profitat de absenta ta si am strecurat-o adanc in geanta, intr-un buzunar interior care se inchide cu un fermoar. L-am inchis implacabil in urma volumului care s-a pierdut in intuneric. Am avut o mica tresarire de teama cand te-ai dus la carti sa iti iei ceva de citit pe metrou. Te-am grabit, ca sa nu ii observi lipsa.
Ajunsa in camera mea, am scos cartea cu un sentiment de triumf. Am inceput sa o citesc. Am terminat-o repede, a doua zi era gata. Peste noapte am dormit cu ea langa perna, asa cum procedez de obicei cu toate cartile. Peste zi, a stat pe polita de langa pat, unde am o colectie dezordonata de lumanari, betisoare parfumate, scoici, pietre, bucatele din natura. Le pazeste o bucata din craniul unui cerb tanar, cu coarne cu tot. A fost bine gazduita, iar daca nu s-a simtit in largul ei, nu am ce-i face. Ar putea avea surpriza ca autenticitatea arata altfel decat cioburi glossy si expresii seci si cautate. Dar nu i-am putut gasi o vina, sunt multi cei care spun ca isi doresc ceva autentic, insa mimeaza.
Cu prima ocazie, cartea a facut drumul inapoi. Odata reajunsa la tine in dormitor, am pus-o la locul ei. I-am spus la revedere si am uitat-o, pentru ca de fapt nu era nimic de gasit in ea, dintru bun inceput. Si nici de retinut…
